La 10 iulie 1999, în al 66-lea an al vieții sale, a murit dr. István Túri, cel mai cunoscut maestru și formator al horticulturii legumelor forțate.
S-a născut la 7 decembrie 1933, la Cegléd. Școala generală și liceul le-a urmat tot la Cegléd, obținând bacalaureatul în 1952 la Liceul Kossuth Lajos. A absolvit în 1957 Facultatea de Horticultură și Viticultură, iar din 1958, la aceeași facultate, apoi la Universitatea de Horticultură, a parcurs treptele ierarhiei universitare, de la stagiar științific până la gradul de conferențiar universitar, iar la vârsta de 60 de ani, în 1993, la propria cerere, a solicitat pensionarea.
De la înființare (1990) a fost director de cercetare al PRODUKT Kutató, Fejlesztő, Termelő Kft., fiind până la moarte coordonatorul intelectual al ameliorării soiurilor de ardei și al producției de semințe pentru hibrizii creați.
Activitatea sa științifică a început sub îndrumarea profesorului András Somos. Și-a obținut titlul de doctor universitar în 1962, pe baza dizertației sale privind inventarierea și analiza zonei legumicole Nagykőrös.
Ca primă temă de cercetare, a studiat posibilitatea producerii de legume pe soluri nisipoase sărace fără îngrășăminte organice. Dintre problemele tehnice, numele său este legat de utilizarea materialelor plastice în horticultură, dezvoltarea structurilor de rezistență ale diverselor construcții, elaborarea sistemelor de încălzire, crearea diferitelor tipuri de metode de aerisire și irigare, dezvoltarea mai multor variante de dublă acoperire, proiectarea tipurilor de unități încălzite și neîncălzite și, nu în ultimul rând, procedeul cu perdea de apă.
Împreună cu colaboratorii săi a elaborat utilizarea cu și fără deplasare a construcțiilor neîncălzite, utilizarea în una sau două faze a construcțiilor încălzite și a cercetat posibilitățile de forțare de toamnă și de iarnă. A creat valori durabile și prin introducerea în cultură a noilor soiuri, tipuri de soiuri și a noilor procedee de tehnologie de cultivare.
Dacă luăm în considerare și resursele financiare disponibile, cu siguranță el a fost până în zilele noastre cel mai de succes ameliorator maghiar de ardei. Pe lângă numărul soiurilor și hibrizilor săi înregistrați și notificați (21), valoarea lor de utilizare este cea care dovedește acest lucru. Și cel mai popular ardei alb timpuriu pentru cultură forțată din țara noastră (HRF F1) confirmă acel simț extraordinar cu care a procedat la proiectarea încrucișărilor și la selecția liniilor parentale. În plus, sub conducerea sa au fost ameliorate, printre altele, soiurile Hó F1, Pritavit F1, Kaméleon F1, Velence F1, Titán F1, precum și candidații de soi Bajnok F1 și Kápia F1. De o mare importanță este și materialul de bază pentru ameliorare adunat împreună cu colaboratorii săi, care poate fi garanția continuării operei vieții sale. Sub îndrumarea sa a fost elaborată și metoda specifică de producere a semințelor de hibrizi, protejată prin brevet, care a devenit baza funcționării sectorului de producere a semințelor hibride.
Polivalența lui dr. István Túri a fost pusă în evidență mai ales de cercetările sale cu privire la tipologia constituțională a plantelor. El a introdus noțiunile de tipuri de creștere lentă, medie și rapidă, a definit condițiile apariției lor și posibilitățile de modificare. A recunoscut foarte devreme schimbările apărute în dezvoltarea plantelor. Modificările tehnologice propuse de el în astfel de situații i-au dat dreptate, în marea majoritate a cazurilor. Domnul profesor Túri a predat studenților universității și horticultorilor practicieni, iar stilul său de prezentare era de cele mai multe ori foarte sugestiv, presărat cu umor, extrem de captivant.
Organizarea consultanței tehnice sincronizate este, de asemenea, legată de numele său; deja la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70 a ținut cursuri la Soroksár. A organizat mai multe expoziții la Universitatea de Horticultură. Mai de seamă au fost cele legate de consfătuirile privind cultura ardeiului, pepenelui și castravetelui. Bursa de semințe imaginată de el o organizăm, din 1981, în fiecare an, spre deplina satisfacție a producătorilor de legume și a firmelor de comercializare a semințelor.
Activitatea sa publicistică de specialitate a fost caracterizată de efortul de a se exprima cât mai clar și de a descrie și transmite procedeele practice. A publicat peste o sută de articole de popularizare, în cea mai mare parte în paginile revistei Kertészet és Szőlészet. Sunt apreciate și cărțile sale despre cultura în spații protejate. Volumul Grădinăritul sub folie (coautor: Béla Fodor) a fost prima carte de specialitate agricolă din care s-au vândut mai mult de o sută de mii de exemplare. Pentru aceasta a primit un premiu de excelență. A fost întotdeauna mândru de această distincție, precum și de Ordinul Muncii obținut pentru întreaga sa activitate.
În ultimii 10-15 ani, scrierile sale au căpătat și un ton filozofic. Acest lucru este ilustrat de cărțile Tipologia plantelor (posibilitate și limită pentru creșterea producției) și Limitele vieții (care sintetizează aspectele umane ale alcatbiologiei). Începuse să scrie și o carte care pornea într-o călătorie în lumea spiritului, în lumea zeilor. A vorbit mult despre ea, și-ar fi dorit foarte mult să o termine, dar nu a mai reușit. Întrebat fiind cel mai des despre activitatea sa științifică și publicistică, răspundea adesea: „Nu subestimez numărul cărților, al noilor soiuri, al brevetelor, al distincțiilor și al titlurilor științifice, dar nu le consider cele mai importante; de aceea nu mă ocup de cifre. În breaslă, dintre cele enumerate și în afara lor, consider importantă doar acea activitate care duce mai departe cauza horticulturii.”
În activitatea sa organizatorică a avut nevoie de perseverență, uneori de o încăpățânare hotărâtă; altfel nu ar fi putut crea terenul experimental al Catedrei de Legumicultură. În Ferma Experimentală Soroksár și astăzi numeroase clădiri, construcții și unități acoperite cu folie îi poartă amprenta activității neobosite de organizare, căutării noului și bogăției de idei.
S-a ocupat mult și de subordonații săi, cândva numeroși. Pentru munca de calitate a considerat esențiale mai multe cerințe: să explice, să pună să se noteze, să verifice prin întrebări, să realizeze, să controleze. Nu suporta neglijența, indiferența, lenea; în schimb aprecia puterea de luptă și munca direcționată către rezultate valoroase. A prețuit și a respectat acei colaboratori și colegi care recunosc noul și îl susțin chiar dacă nu ei au fost cei care l-au observat primii.
A menționat de mai multe ori că, dacă ar ajunge în posesia unei baghete magice atotputernice, ar face cel puțin trei lucruri: ar face să dispară pentru o săptămână instalațiile de cultură cu acoperire din material plastic, arătând astfel rolul lor important în salatele noastre zilnice de legume și fructe și în utilizarea plantelor ornamentale; ar prezenta acele posibilități legate de spațiile închise pe care încă nu le-am valorificat; „nu pentru o săptămână, ci pentru totdeauna aș pune capăt bolii vorbelor frumos meșteșugite din cuvinte și propoziții inteligente, dar lipsite de conținut” – spunea el.
A avut, ca toată lumea, defectele și greșelile sale. În astfel de cazuri spunea: „Nici unul dintre noi nu e înger.” A trecut cu vederea aceste poticniri și erori mai mici sau mai mari și la colaboratorii săi, dacă nu a descoperit în spatele lor rea-voință sau intenție.
La pensionare nu a organizat banchete sau festivități, și-a luat rămas-bun în câteva cuvinte, iar poate ultima lui frază a fost: „Mi-aș dori să pot sluji încă mult timp cauza horticulturii!”
Din păcate, această dorință nu i s-a putut împlini pe deplin. De acum înainte trăiește în noi doar prin soiurile sale, prin scrierile și prin spiritul său.
János Gyúrós